Natalia Gavrilița: Eu sunt convinsă că femeile pot totul și că nu există limite în valorificarea propriului potențial
Prim-ministra Natalia Gavrilița a participat, astăzi, alături de ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, și circa 150 de femei din întreaga țară, la evenimentul de încheiere a celei de-a doua ediții a Academiei de Liderism „Femeile pentru buna guvernare”. Din noiembrie 2021 și până în prezent, participantele au învățat cum să se implice în procesele decizionale din localitățile lor, să identifice și să soluționeze problemele cu care se confruntă oamenii.
Potrivit direcţiei comunicare și protocol a Guvernului, în discursul său, șefa Executivului și-a exprimat speranța că abilitățile obținute în cadrul Academiei vor inspira participantele să contribuie la dezvoltarea localităților pe care le reprezintă, accentuând că asemenea programe sunt importante și pentru promovarea implicării femeilor în procesele decizionale de toate nivelurile.
„Fiecare dintre participantele Academiei de Liderism poate contribui la obiectivul nostru comun – cel de a face vocea femeilor auzită în fiecare comunitate din Republica Moldova. Fiecare dintre dumneavoastră poate, prin exemplul personal și prin asumarea rolului de lideră, să motiveze și să inspire alte femei. Eu sunt convinsă că femeile pot totul și că nu există limite în valorificarea propriului potențial intelectual și uman”, a spus Natalia Gavrilița.
De asemenea, prim-ministra s-a referit la măsurile adoptate de Executiv pentru consolidarea poziției economice a femeilor. Astfel, a fost flexibilizat cadrul legal referitor la concediul de îngrijire a copilului, au fost adoptate reguli care stimulează revenirea mamelor mai devreme la muncă.
Totodată, a fost simplificat accesul la subvenții pentru inițierea de proiecte agricole în mediul rural, iar în paralel cu aceste măsuri proactive s-au făcut pași pentru combaterea violenței de gen, fiind deschis și primul Centru Regional de Asistență a copiilor victime și martori ai infracțiunilor.
La rândul său, Janis Mazeiks, a subliniat că UE sprijină intervențiile în care sunt revendicate drepturile fetelor și ale femeilor, astfel încât fiecare să își poată atinge potențialul de a contribui la o societate mai bună: „Atunci când femeilor li se oferă șanse egale, acces la resurse și la luarea deciziilor, comunitățile sunt mai prospere și mai pașnice. Egalitatea între femei și bărbați este o valoare fundamentală a Uniunii Europene”.
Academia de Liderism „Femeile pentru buna guvernare” s-a desfășurat în două ediții. Proiectul este implementat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu suportul financiar al Uniunii Europene.