Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a participat ieri, 7 iunie, la conferința internațională „Zero Corruption Conference”, organizată în format mixt, online și cu prezență în sală, la Kyiv, iar cu acest prilej a discutat cu președinta Republicii Moldova Maia Sandu despre apărarea democrației.
„Încântat să vorbesc la Zero Corruption Conference împreună cu președintele Republicii Moldova. Apărarea democrației este responsabilitatea noastră colectivă. NATO continuă să colaboreze îndeaproape cu Ucraina și alți parteneri de aceeași părere în acest efort important”, a scris secretarul general adjunct al NATO pe contul de Twitter.
Secretarul general adjunct a remarcat că NATO și aliații continuă să ofere Ucrainei un sprijin semnificativ, astfel încât aceasta să își poată asigura mai bine propria securitate. Acest sprijin include formarea forțelor armate ucrainene, precum și consultanță pentru a contribui la consolidarea capacității instituțiilor ucrainene de apărare și securitate. El a subliniat că parteneriatul strâns și cooperarea strânsă a NATO cu Ucraina sunt importante, inclusiv atunci când vine vorba de apărarea democrației.
„Angajamentul meu este să construim, în Republica Moldova, o democrație veritabilă, cu o justiție corectă și independentă, să eliminăm corupția din sistemul politic și să avem stabilitate în regiune”, a fost mesajul transmis de către Maia Sandu în cadrul evenimentului.
Conferința întrunește lideri de state și guverne din regiunea noastră, voci importante din societatea civilă, reprezentanți ai Uniunii Europene, Statelor Unite și NATO. Evenimentul este dedicat combaterii corupției și riscurilor la adresa democrației în regiune.