Eşti aici

Alte câteva alocații lunare, majorate

Proiectul pentru modificarea Legii cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație a fost votat de deputați.

Astfel, în continuare, participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Moldovei, precum și la acțiunile de luptă din Afganistan și pe teritoriile altor state vor primi alocații majorate cu până la 500 de lei.

De asemenea, cu câte 100 de lei, urmează a fi majorată alocația pentru persoanele cu dizabilități de pe urma războiului din categoriile specificate mai sus, persoanele cu dizabilități ca urmare a avariei de la Cernobîl.

Totodată, la fel cu câte 100 de lei, se va majora și alocația pentru persoanele decorate cu ordine şi medalii pentru serviciu militar în spatele frontului în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Pentru implementarea legii sunt necesare 67,1 milioane de lei.