Eşti aici

Alte două spitale din țară vor primi bolnavi de Covid-19

Începând de astăzi, spitalul Republican din Bălți și cel din Comrat vor putea trata bolnavii de coronavirus din nordul și sudul țării, anunță ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, care spune că necesitatea activării celor două spitale regionale rezidă în reducerea deplasărilor pentru pacienți.

„Personalul a fost instruit. Ieri, spitalele au ridicat echipamentul de protecție individuală și, în acest context, persoanele care sunt suspecte și, dacă vor fi și confirmate, vor urma tratamentele în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice respective. Pentru fiecare spital sunt determinate concret raioanele unde se va realiza referirea persoanelor. Dacă vor exista cazuri grave, pacienții vor fi aduși la Spitalul Clinic Republican”. 

Ministrul declară că personalul medical este în continuare instruit. Primordiali sunt, potrivit oficialului, medicii de familie.

„Instruirea se realizează a medicilor de familie, care, la fel, reprezintă un potențial enorm și sunt în contact cu persoanele care sunt în regim de autoizolare sau persoanele care atestă anumite simptome de infecție cu Covid-19. Ei reprezintă, în general, un element forte în tot lanțul medical”.

Până acum, potrivit datelor oficiale, în Moldova au fost efectuate 1164 de teste privind infecția cu Covid-19.