Eşti aici

ANRE a ieftinit prețul la gaze cu 12,2%

Agenția pentru Reglementare în Energetică a ieftinit prețurile la gazele naturale. Astfel, pentru consumatorii casnici, a fost reglementat un preț de 4.298 lei/1000 m3, cu 12,2% mai mic decât prețul aprobat în anul 2018. Prețul de intrare în rețelele de transport al gazelor naturale va fi de  2.613 lei/1000 m3, cu 12,1% mai mic, iar cel de ieșire din rețelele de transport al gazelor naturale - 2 895 lei/1000 m3, cu 9,5% mai mic.

Potrivit ANRE, diminuarea prețului mediu anual de procurare a gazelor naturale importate și modificarea cursului de schimb al monedei naționale au condus la reducerea prețului la gazele naturale furnizate de „Moldovagaz”.

Unul dintre acționarii Moldovagaz a declarat că prețul pentru gaze naturale trebuia să fie mai mic și să nu includă datoriile părții transnistrene, însă directorul ANRE, Ștefan Creangă, a dat asigurări că în tariful actual nu au fost incluse datoriile de la Tiraspol.

În prezent, țara noastră cumpără gaz cu un preț mediu de 145$ pentru 1000 de metri cubi.