Eşti aici

Arsenal nu-și reduce salariile

În Europa şi nu numai avem multe exemple cu jucători și cu echipe care au acceptat reducerea salariilor în această perioadă dificilă, cauzată de epidemia cu COVID-19.

Totuși, nu toată lumea este de acord să renunţe la bani, iar printre aceștia se numără și jucătorii de la Arsenal, care au refuzat categoric propunerea clubului prin care se dorea o economie de 25 de milioane de lire sterline, adică aproximativ 28,5 milioane de euro, în următoarele 12 luni.

Pe scurt, gruparea londoneză a dorit o scădere medie a salariilor de circa 12,5% pentru perioada aprilie 2020 - martie 2021. Și asta în condițiile în care, oferta clubului prevedea şi o returnare a sumei scăzute în viitorii ani din noul contract semnat.

Dar „Tunarii” au zis un nu clar și au rămas în afara cercului de sportivi solidari în lupta contra COVID-19, chiar dacă Arsenal și-a avut propriul antrenor infectat cu COVID-19 și chiar dacă anual salariile jucătorilor lui Mike Arteta constituie circa 260 de milioane de euro.