Eşti aici

Cel mai bătrân bărbat din lume are 112 ani

Un japonez în vârstă de 112 ani a devenit cel mai vârstnic bărbat din lume, a certificat Guinness World Records. Chitetsu Watanabe s-a născut în martie, 1907,  în nord-vestul Japoniei. El a primit oficial titlul Guinness la centrul de îngrijiri din oraşul natal.

Precedentul record era deţinut de Masazo Nonaka, un alt japonez, care a decedat luna trecută, la vârsta de 112 ani şi 266 de zile. Watanabe, care are cinci copii, a declarat că secretul longevităţii sale este „să nu te enervezi şi să-ţi păstrezi zâmbetul”.

Decanul actual al umanităţii este tot o japoneză, Kane Tanaka, care a împlinit luna trecută 117 ani.

Japonia are cea mai ridicată speranţă de viaţă din lume: peste 70.000 de centenari trăiesc în ţară, la o populaţie totală de aproximativ 126 de milioane de locuitori, aflată în declin demografic major.