Eşti aici

Chicu, despre acordul cu FMI și ajutorul în agricultură

558 de milioane de dolari ar urma să ajungă în visteria statului în următorii trei ani, parte a unui acord de creditare pe care Moldova l-a convenit cu Fondul Monetar Internațional. Anunțul a fost făcut de premierul Chicu, care a anunțat că țara noastră a reușit să ajungă la un acord cu organizația internațională. Potrivit acestuia, peste 85% din acest credit vor merge la menţinerea stabilităţii macroeconomice, asupra politicilor autorităţilor pentru susţinerea relansării economice după depăşirea pandemiei COVID-19 și transparentizării bugetare. Restul, de 15%, vor merge spre acoperirea rezervelor valutare ale Băncii Naționale.

„Ne așteptăm ca programul să sprijine redresarea economică, să faciliteze finanțarea externă și să creeze o temelie puternică pentru o creștere durabilă și incluzivă pe termen lung. Acest program este cel mai mare și ambițios pe care Moldova l-a semnat vreodată cu FMI. Sper că în această perioadă electorală, care deja s-a început, forțele politice se vor axa pe interesul țării și vor susține Guvernul și Banca Națională în implementarea acestor acțiuni preliminare”.

Protestul de ieri al agricultorilor din Ștefan Vodă și Căușeni, raioanele cele mai afectate de seceta din acest an, au obligat Guvernul să anunțe finanțări suplimentare în acest sector. Zeci de fermieri au blocat ieri traseul Chișinău-Căușeni cu tractoare, mașini și combine, nemulțumiți de lipsa intervenției statului. Chicu a anunțat că sumele pentru susținerea pierderilor înregistrate de agricultori vor fi dublate pentru culturile din prima grupă.

„Pentru un hectar reînsămânțat, în final, vom avea 1080 de lei, pentru un hectar de grâu de toamnă – 1000 de lei, pentru un hectar de orz de toamnă – 1020 de lei, pentru rapiță de toamnă – 1400 de lei”.

Premierul afirmă că vor fi scoase unele restricții pentru agricultori, iar suma alocațiilor din acest sector va crește.

„Au fost eliminate impedimentele în irigarea terenurilor agricole, mă refer aici la impedimentele de ordin normativ și legislativ. Au fost operate modificări în legea apelor cu privire la simplificarea procedurii de obținere a autorizației de mediu în aceste scopuri. A fost aprobat proiectul de lege privind asigurarea subvenționată în agricultură. Am majorat compensația sau subvenția din partea statului a primei de asigurare”.

Prim-ministrul nu a aprobat deloc felul în care agricultorii au protestat, blocând un traseu național.

„Nu permiteți lăcustei politice să intre în sectorul dvs. Aveți o experiență mare în interacțiunea cu diferite guverne. Dacă o să se bage politicani, nu are ramura cum să înflorească. Guvernul vine cu măsuri suficiente la această etapă pentru a acorda suport”.

În total, potrivit premierului, Guvernul își propune să aloce, în acest an, în agricultură în jur de 1,65 miliarde de lei din bugetul de stat.