Eşti aici

CNAS prelungește regimul special până pe 15 iulie

În contextul prevenirii răspândirii și combaterii pandemiei de COVID-19, și Casa Națională de Asigurări Sociale a decis să prelungească până pe 15 iulie regimul special de primire a cetățenilor.

Astfel, potrivit unui comunicat emis de CNAS, și în următoarele două săptămâni, casele teritoriale vor presta servicii între orele 08:00 și 14:00. Pe scurt, luni, marți și miercuri vor fi primiți solicitanții sau beneficiarii de pensii, alocații și ajutoare de deces, iar joi și vineri vor fi deserviți solicitanții sau beneficiarii de indemnizații adresate familiilor cu copii.

Important. Accesul în spațiile închise va fi asigurat cu respectarea distanței sociale, iar vizitatorii vor fi admiși doar cu condiția că poartă mască de protecție și mănuși. Totodată, după fiecare două ore de audiență, va fi efectuată dezinfecția și aerisirea spațiilor de primire.

Referitor la beneficiarii de pensie, care începând cu 1 iulie intenționează să solicite reexaminarea pensiei, cei care nu vor reuși să fie deserviți în această zi, vor putea depune cererea săptămânile viitoare, de luni și până miercuri.