Eşti aici

Copii din diasporă, așteptați în Moldova

Veste plăcută pentru copiii moldoveni plecați peste hotarele țării, dar care doresc să își consolideze legăturile emoționale, culturale și de identitate cu Țara-Mamă.

În acest sens, Biroul Relații cu Diaspora a dat start perioadei de înscriere la cea de-a VIII-a ediție a Programului „DOR”, care se va desfășura în perioada 10-20 august 2020.

Astfel, pentru a participa la Programul „Diasporă*Origini*Reveniri 2020”, candidații trebuie să întrunească următoarele condiții, vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani, abilități de comunicare în limba română, creativitate și deschidere pentru cunoștințe noi. Totodată, copiii urmează să prezinte înregistrări video, de maximum două minute, prin care să-și argumenteze motivul care i-a determinat să aplice la Programul „DOR”.

Ce ține de copiii din Moldova, aceștia vor fi selectați în urma unui concurs în cadrul căruia vor exprima cu ajutorul unui eseu, poezie, fotografie, desen, cântec, filmuleț video sau o altă formă de artă, conceptul de DOR în raport cu migrația.

Menționăm că cei interesați se pot înregistra pe pagina web www.dor.md, iar rezultatele vor fi anunțate pe 1 mai 2020.