Eşti aici

Crimă în stil mafiot comisă la Kiev

Un copil de numai trei ani a decedat aseară la Kiev, după ce mai mulți indivizi neidentificați au deschis focul asupra mașinii în care se afla acesta, alături de tatăl său. Viaceslav Sobolev, un om de afaceri și membru al Consiliului regiunii Kiev, se afla la volanul mașinii în momentul atacului.

Copilul s-a stins în drum spre spital, au precizat autoritățile. Sobolev este un om de afaceri și politician din Donețk, zonă ocupată de insurgenții proruși. În perioada 2010-2011, a deținut o funcție de conducere în cadrul companiei de energie Naftogaz.

În ultimii ani, după anexarea regiunii Crimeea și izbucnirea conflictului din estul Ucrainei, mai multe persoane marcante au fost asasinate pe stradă la Kiev.