Eşti aici

Cum scapi de amendă, în caz de accident ușor

Cale amiabilă – așa se ajunge la un numitor comun, în cazul în care doi conducători auto s-au tamponat ușor. O spune chiar poliția, care stipulează însă u condiție clară – ambii șoferi trebuie să dispună de asigurare, prejudiciul nu este mai mare de zece mii lei și de comun acord este stabilită persoana vinovată. În caz contrar, accidentul urmează a fi documentat de către oamenii legii.

Șoferii implicați într-un accident rutier pot utiliza formularul de „Constatare amiabilă de accident” în relația cu companiile de asigurare. Procedura simplificată prevede lipsa de implicare a Poliției. Formularul de constatare amiabilă de accident rutier poate fi solicitat și obținut de către șoferi la companiile de asigurări la care au procurat polița de asigurare.

Acesta va fi prezentat asigurătorului în decurs de două zile lucrătoare de la data producerii accidentului rutier, iar șoferii nu vor fi obligați să se prezinte pentru documentarea accidentului rutier la poliție și vor fi scutiți de amendă și puncte de penalizare.