Eşti aici

Droguri de zeci de mii de lei, la Fălești și Glodeni

16 percheziții la câteva persoane implicate în producerea, păstrarea și comercializarea drogurilor pe teritoriul raioanelor Glodeni și Fălești au fost suficiente pentru depistarea a 1,5 kg de substanțe narcotice în sumă de aproximativ 100 de mii de lei, plante și semințe de cânepă, aparate confecționate artizanal pentru consumarea drogurilor, trei arme fără acte de proveniență și permise de păstrare.

Suspecții sunt opt persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 45 de ani, patru dintre ele fiind reținute, iar celelalte patru fiind cercetate în stare de libertate.

Cercetările continuă, iar  ofițerii de investigații examinează toate circumstanțele, precum și obiectele ridicate, în scopul acumulării probelor pentru cauza penală.

Dacă suspecții vor fi găsiți vinovați, riscă până la șapte ani de închisoare.