Eşti aici

Echinocțiu 2020, momentul sosirii primăverii astronomice

Echinocțiul de primăvară în 2020 are loc în această noapte, mai exact la ora 5:49, ora Moldovei. Practic acesta este momentul care marchează sosirea primăverii astronomice în emisfera nordică, în timp ce în emisfera sudică începe toamna astronomică.

De asemenea, este momentul la care se spune că „ziua este egală cu noaptea”, adică orele de lumină sunt egale cu orele de întuneric. Mai mult, începând de mâine, durata zilei va continua să crească, iar cea a nopţii să scadă, până la data de 21 iunie, când se va încheia primăvara astronomică, odată cu solstițiul de vară.

Trebuie de menționat că echinocțiu nu înseamnă și schimbarea orei. Or, acest lucru îl vom face în ultimul weekend din luna martie, adică în noaptea de 28 spre 29 martie, când ceasurile se vor da înainte cu o oră, ora 3:00 devenind ora 4:00. Adică, „dormim mai puțin”, cum se spune, respectiv 29 martie va fi cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore.

Astfel, în perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a Moldovei şi Timpul Universal va fi de trei ore, față de două cât a fost pe timp de iarnă.