Eşti aici

Fabrică clandestină de țigări, deconspirată

O fabrică clandestină de producere a țigaretelor a fost deconspirată pe teritoriul Bulgariei, în urma unei operațiuni internaționale comune desfășurată de poliţia moldovenească, bulgară și ucraineană. Potrivit informațiilor, membrii grupului, format din moldoveni, ucraineni, polonezi și bulgari, racolau alți moldoveni și ucraineni, pe care-i puneau la muncă în condiții inumane.
Prima dată, oamenii legii au reținut 14 suspecți într-un oraș din Polonia, încă la finele anului trecut. Atunci, sute de mii de pachete de ţigări contrafăcute și tone de tutun, precum și utilaj tehnic. La începutul acestei luni, în urma unor semnale clare că organizația a reluat producția de țigări, mascații au luat cu astalt o fabrică din regiunea Plovdiv, în Bulgaria, reușind să prindă alți 12 suspecți, printre care se afla și un moldovean.
Potrivit autorităților bulgare, bugetul statului era prejudiciat cu aproape 20 de milioane de euro pe lună. Anchetatorii continuă investigațiile, iar cei reținuți riscă până la 12 ani de închisoare.