Eşti aici

Igor Dodon pune tunurile pe „nacealniși”

Încet, dar sigur președintele țării Igor Dodon intră în lupta pentru un nou mandat de șef al statului. Astfel, în cadrul vlogului său săptămânal, acesta a anunțat că în curând va veni cu o inițiativă cu privire la înghețarea celor mai mari salarii plătite de la buget, lefuri care, de altfel, au scandalizat societatea în ultimul timp.

„Eu voi veni cu inițiativa de a îngheța salariile la președinte, prim-ministru, miniștri, deputați, judecători și procurori. Ăștia-s cei mai mari ‘nacealniși’, care până nu majorăm pensiile la minimul de existență, nu avem de ce să le mai mărim.”

În acest sens, Igor Dodon s-a arătat convins că Guvernul va promova inițiativa de revenire la salariile deputaților de până la 1 ianuarie 2020, promovată în Parlament de socialiști.

Un alt subiect comentat de Igor Dodon a fost Pactul de neagresiune propus de PAS. Aici, președintele a luat-o direct la țintă pe lidera PAS, Maia Sandu.

„Eu nu înțeleg cine e jertfă acolo. Cine pe cine a agresat? Maia pe Andrei sau Andrei pe Maia, sau Pun-ul. Stimați bărbați de pe dreapta, a venit o doamnă cu o inițiativă, da voi, ca niște gentelmeni ce ați făcut? Ați trimis-o mai departe. Не по-пацански! Не по-мужски! Doamna Sandu, dacă ei nu vor să semneze, veniți la mine și-am să-l semnez eu.”

Amintim că PAS a expediat, în această săptămână, partidelor de dreapta un Pact de neagresiune pentru semnare. În mare parte, acesta a fost respins.