Eşti aici

Indemnizațiile pentru concediul medical, disponibile

Veste bună pentru angajații care s-au aflat în concediul medical în lunile iulie și august anul curent. De astăzi, aceștia își pot ridica indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă.
Astfel, pentru a ridica banii, beneficiarii urmează să se adreseze către instituția bancară la care a fost deschis contul salarial sau social sau, după caz, la orice oficiu poștal.
Pentru plata indemnizațiilor acordate beneficiarilor care s-au aflat în concediul medical în lunile iulie și august, Casa Națională de Asigurări Sociale a transferat circa 8,2 milioane de lei.
Amintim că, potrivit ultimelor modificări inițiate de Ministerul Sănătății, indemnizația pentru primele cinci zile de concediu medical în cazul bolilor obișnuite sau de accidente nelegate de muncă se calculează și se achitată de către angajator, însă nu mai mult de 15 zile cumulative pe parcursul unui an calendaristic. Începând cu a șasea zi de incapacitate temporară de muncă, stabilirea, calcularea și plata indemnizațiilor se efectuează de CNAS, din contul bugetului asigurărilor sociale de stat.