Eşti aici

Instabilitatea atmosferică, din nou, în prim-plan

După câteva zile în care vremea toridă ne-a pârjolit de-a binele, instabilitatea atmosferică revină în prim-plan, în acest sens fiind emis și un Cod Galben. Asta anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat, potrivit căruia, în această seară se prevăd ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice de până la 45 l/m2, cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-20 de m/s.

De menționat că din cauza Codului Galben de instabilitatea atmosferică, care este valabil pentru întreg teritoriului țării, valorile termie resimțite miercuri vor coborî nițel. Astfel, potrivit meteorologilor, în raioanele din Nord vor fi +28 de grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra maxime de +29 de grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre va urca până la +30 de grade.

Noaptea, minimele vor oscila între +17 și + 21 de grade Celsius.

Amintim că în legătură cu precipitațiile puternice căzute în a doua jumătate a lunii iunie, Codul galben de ieșire izolat a apei în lunca râului Prut și Codul Portocaliu de inundații în lunca râului Nistru rămân în vigoare până pe trei iulie.