Eşti aici

Moldova, pregătită pentru amicalul cu Rusia

Naționala de fotbal a Moldovei și-a pus la punct toate detaliile în vederea desfășurării celui de-al doilea amical de lux, din această toamnă, pe care urmează să-l joace în compania Rusiei, selecționată care a venit la Chișinău cu mai toate vedetele sale în lot. 

În cadrul unei ieșiri la presă, Engin Firat a declarat că cel mai important este, acum, ca Moldova să demonstreze că și-a refăcut moralul.

„Noi încercăm să construim echipa, să jucăm contra echipelor puternice, să înțelegem ce înseamnă nivelul înalt. Octombrie nu a fost cea mai bună lună pentru noi, dar înaintea de aceasta am demonstrat jocuri bune. Mulți nu s-au așteptat la aceasta și sper să ne învățăm lecția din octombrie, să începem luna noiembrie, cu un joc buna contra Rusiei.”

La rândul său, Cristian Dros a spus că „Tricolorii”, în mod sigur, nu vor intra pe teren pentru a pierde.

„Ne așteaptă un meci foarte dificil. Este o echipă bine așezată în teren, care vine după o victorie. Noi vom încerca să le punem puține probleme, deoarece ne dorim să câștigăm.”

Amicalul, care se va disputa mâine, pe stadionul „Zimbru”, cu începere de la ora 19:00, va fi al patrulea meci dintre cele două naționale. Anterior, Rusia s-a impus în două ori, a treia partidă terminându-se la egalitate, scor 1-1.

Totodată, acest meci este o nouă șansă pentru „Tricolori” de a sparge gheața și de a obține primul succes după o serie de 13 partide consecutive fără victorie.

După amicalul cu Rusia, Moldova urmează să dispute ultimele două partide din cadrul Ligii Națiunilor, cu Grecia, pe 15 noiembrie, și cu Kosovo, pe 18 noiembrie.