Eşti aici

Năstase: Dodon o vrea pe Maia Sandu în turul II

Liderul Platformei DA spune că se vede cu ochiul liber dorința actualului șef de stat de a o avea drept contracandidat în turul doi la prezidențiale pe lidera PAS, Maia Sandu, pe care a învins-o în cursa din 2016. Declarațiile au fost făcute aseară, în cadrul unei emisiuni televizate de la postul Jurnal TV.

Igor Dodon consideră, fiind consiliat și de către alții, că Maia Sandu trebuie să ajungă în turul doi împreună cu el, lucru pe care, spune liderul Platformei DA, președintele PAS și-l dorește.

„Igor Dodon consideră, consiliat de unii sau de alții, că Maia Sandu ar fi bine să ajungă în turul doi, pentru că a mai bătut-o o dată, în 2016. Doamna Sandu vrea să ajungă însă încă o dată acolo. Iată de ce le cer oamenilor să trăiască din adevăr. Nu mai lăsați să vă modeleze unii sau alții percepțiile”.

Până acum, nici Maia Sandu, nici Igor Dodon încă nu și-au anunțat oficial candidaturile pentru alegerile prezidențiale, anunțate pentru 1 noiembrie. Sondajele le oferă lor cele mai mari șanse de a ajunge în turul doi al scrutinului. Cei doi lideri au luptat pentru fotoliul prezidențial și în 2016, iar Igor Dodon a învins-o atunci.