Eşti aici

Oficial, May nu mai este premierul Regatului Unit

al Marii Britanii, în urma demisiei pe care aceasta a anunțat-o pe 24 mai, în urma negocierilor eșuate cu Uniunea Europeană în privința Brexit-ului.
Demisia Theresei May nu presupune declanşarea unor alegeri legislative anticipate. Viitorul premier şi lider al Partidului Conservator britanic va fi ales prin vot de membrii acestei formaţiuni. După anunțul făcut de Theresa May, 11 politicieni conservatori au anunţat că intră în cursa pentru succesiunea ei la conducerea Partidului Conservator şi a guvernului.
Anunțul premierului britanic Theresa May privind demisia sa ridică semne de întrebare cu privire la ce se va întâmpla cu Brexitul după plecarea ei de la Downing Street 10. În funcție de cel care va prelua conducerea partidului, implicit funcția de prim-ministru, sunt luate în calcul trei scenarii privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană: Brexitul va fi amânat dincolo de 31 octombrie, Brexit dur, fără acord sau rămânerea în Uniunea Europeană.