Eşti aici

Oficiali UE și SUA: „Vrem orice Guvern”

„Ne dorim constituirea cât mai rapidă a unui guvern la Chișinău”, au declarat rând pe rând Bradley Freden, reprezentant al departamentului de stat american pe dimensiunea est-europeană, și Johannes Hahn, Înaltul Comisar pentru Politica de Extindere și Vecinătate, ambii aflați într-o vizită în țara noastră. Ultimul, care a discutat cu cele trei formațiuni, dar și cu premierul și președintele țării, referindu-se la o eventuală coaliție a Partidului Democrat cu PSRM, a declarat că UE este pregătită să susțină orice guvern format, indiferent de coaliția din care va fi compus.
„Ce contează pentru noi este programul de guvernământ și despre cum este implementat. Este vorba despre acțiuni și date concrete”.
Și Bradley Freden, după discuțiile pe care le-a avut cu liderii opoziției, a declarat că țara sa este să susțină orice guvern format, atâta timp cât, spune el, va reprezenta voința poporului.
„Nu suntem interesați în a influența o decizie. Atâta timp cât va reflecta interesul oamenilor și aleșilor lor, noi vom lucra cu orice guvern care va fi format”.
În schimb, cei din blocul „ACUM”, Maia Sandu și Andrei Năstase, au declarat că, printre altele, au discutat cu ei doi oficiali despre modul în care văd ei formarea unui guvern la Chișinău, despre investigațiile internaționale privind spălările de bani, dar și despre anularea rezultatului alegerilor locale care au avut loc exact acum un an.
Johannes Hahn s-a întâlnit și cu Pavel Filip, prim-ministrul țării, dar și cu Partidul Socialiștilor. Cei din PSRM au declarat că încă le este greu să ia o decizie, întrucât nu vor să le încalce pe cele anterioare, dar, spun ei, vor convoca un nou Consiliu Republican al formațiunii și speră în continuare că vor ajunge la o înțelegere cu blocul „ACUM.