Eşti aici

Orarul examenelor naționale de absolvire, aprobat

Oficial! Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare au prezentat Orarul și Instrucțiunile specifice privind desfășurarea testării candidaților la examenele naționale de absolvire, sesiunea 2020.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă, în perioada 30 martie – 10 aprilie, elevii claselor a IX-a și a XII-a vor avea posibilitatea să rezolve teste similare cu modelele prevăzute de programele de examen, cu respectarea regimului de autoizolare, fiind asigurat accesul la conținutul testelor în format electronic, în conformitate cu Instrucțiunile specifice privind modalitatea de testare. 

Menționăm că testele și baremele de corectare vor fi puse la dispoziția elevilor prin intermediul mijloacelor de transmitere a informației la distanță, în fiecare zi de desfășurare a testării, conform orarului stabilit și care poate fi găsit pe pagina online a Ministerului Educației.

În aceste condiții, elevii urmează să rezolve independent și responsabil subiectele propuse, apoi să le transmită profesorilor pentru verificare.

De menționat că în rezultatul testării elevii nu vor fi apreciați cu note.