Eşti aici

Partidele lui Andrian Candu și al lui Ilan Șor, la discuții

Partidele de opoziție Pro Moldova și „Șor” au trecut la o nouă etapă de colaborare. Astfel, astăzi, cele două formațiuni politice s-au întrunit la Parlament, unde au avut primele consultări pe marginea unei eventuale demisii a Guvernului Ion Chicu și discuții despre prioritățile așa-numitului Guvern anti-criză, pe care vrea să-l instaleze Andrian Candu.

Pe scurt, Pro Moldova și-a prezentat oferta, care include o serie de măsuri pentru susținerea sistemului sanitar, a economiei, educației, justiție și a domeniului social., se zice într-un comunicat de presă.

Practic, propunerile de reformă și proiecte de legi, care ar urma să fie propuse pentru agenda Parlamentului, ar veni să îmbunătățească situația din țară, precum și să aducă un suport pentru oamenii care au de suferit cel mai mult în perioada de pandemie, se zice în comunicatul venit de la Pro Moldova.

Discuțiile în acest sens dintre partidele Pro Moldova și „Șor” vor continua, la aceste consultări fiind chemate și celelalte două formațiuni de opoziție, PAS, respectiv Platforma DA, zice Andrian Candu, însă Maia Sandu și Andrei Năstase nu au acceptat deocamdată aceste invitații.