Eşti aici

Pe numele lui Plahotniuc s-ar fi intentat un dosar penal în Elveția

Organele de anchetă din Elveția ar fi intentat un dosar penal pe numele deputatului Vladimir Plahotniuc. Cel puțin asta susține deputatul PSRM, Grigore Novac, care a precizat că de această dată, fostul lider al Partidului Democrat a intrat în vizorul autorităților din Elveția.
Informația dată a parvenit și în Secția Cooperare Internațională din cadrul Procuraturii Generale a Moldovei, mai susține socialistul, potrivit căruia, Eduard Harunjen ar ști despre acest lucru deja de trei săptămâni, dar tace în tot acest timp.
Chiar și așa, deocamdată, reprezentanții Procuraturii Generale nu au comentat acestea informații.
Amintim că la sfârșitul lunii iunie curent, Ministerul rus al Afacerilor de Interne a anunțat că pe numele lui Vladimir Plahotniuc, la Moscova, au fost intentate câteva dosare penale, inclusiv pentru organizarea contrabandei și traficului de droguri.
Menționăm că Plahotniuc nu se află în Moldova, iar locul acestuia nu este cunoscut, în ultima vreme presupunîndu-se că-i în Statele Unite ale Americii.