Eşti aici

Pensiile vor fi reexaminate de la 1 iulie

Bine de știut. Casa Naţională de Asigurări Sociale informează că de la 1 iulie, pensiile pentru limită de vârstă, stabilite după 1 ianuarie 1999 și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani, vor fi reexaminate.

În acest sens, solicitantul trebuie să depună cererea la Casa Teritorială de Asigurări Sociale conform vizei de domiciliu, prezentând totodată buletinul de identitate şi carnetul de muncă în original și o copie.

Astfel, noile drepturi la pensie se vor acorda începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea în acest sens, iar majorarea acesteia va depinde de durata stagiului de cotizare şi mărimea salariului din care au fost achitate contribuţii de asigurări sociale.

Conform datelor statistice ale CNAS, în total, în 2019 și în prima jumătate a anului curent au fost reexaminate aproximativ 6.450 de pensii.