Eşti aici

Platforma DA și PAS, la o rundă de discuții

Platforma DA și Partidul Acțiune și Solidaritatea s-au așezat, din nou, după o pauză lungă, la masa de discuții. Informația a fost făcută public de către liderul Platformei, Andrei Năstase în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, unde a mai menționat că întâlnirea a avut loc pe 20 mai și că în cadrul acesteia cele două părți au pus în discuție inițiativa moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu.

„ –Ieri am avut o discuție cu colegii noștri de la PAS. –Ieri ați avut? Da, am avut o discuție pe mai multe chestiuni, pentru că știți foarte bine că noi am lansat inițiativa moțiunii de cenzură și era bine să ne asigurăm că în momentul în care avem majoritate despre care vorbim, avem consens pe cele câteva norme importante pe care le propune PPDA, avem consens pe candidatura premierului PPDA și a unei garnituri, să știm că care este poziția colegilor noștri.”

Pe de altă parte, despre această întrevedere, cei din PAS au precizat că ea a avut loc la inițiativa lor și că în timpul discuțiilor au fost abordate subiecte de actualitate cu referire la situația politică complicată din țară.

Amintim că anterior Andrei Năstase susținea că fosta sa parteneră de bloc electoral nu-i mai răspunde la telefon, iar ultima dată acest lucru s-a întâmplat la 9 mai. La rândul său, și Maia Sandu a menționat că nu a mai vorbit de mult timp cu liderul Platformei DA.