Eşti aici

Primăria Chișinău lansează campania „Fii Voluntar!”

Primăria municipiului Chișinău lansează o nouă campanie „Fii Voluntar!", în scopul ajutorării persoanelor nevoiașe pentru a trece peste perioada de criză provocată de infecția COVID-19.

Astfel, cei care doresc să se alăture inițiativei lansate de administrația capitalei trebuie să completeze un formular, pe care îl vor găsi, accesând www.chisinau.md.

În principiu, voluntarii vor desfășura activități de preluare a apelurilor la linia verde a Direcției Generale Asistența Socială, vor aproviziona cu produse alimentare și medicamente, vor transporta voluntarii și asistenții sociali sau vor îndeplini alte activități, în funcție de necesitate.

Ce ține de cetățenii care vor primi ajutor prin intermediul voluntarilor, aceștia sunt oameni aflații în autoizolare, persoanele social-vulnerabile sau cu dizabilități locomotorii, precum și vârstnicii care, în situația actuală, sunt în incapacitate de a merge la magazin sau farmacie.

Locuitorii Chișinăului care se confruntă cu anumite probleme sau situații de urgență, pot solicita asistență la numărul de telefon 022.27.09.45.