Eşti aici

Procesul penal intentat lui Andrei Donica, încetat

Procesul penal împotriva activistului Andrei Donică, care l-a stropit cu lapte pe fostul ministru al Finanțelor, Octavian Armașu a fost încetat.
Decizia poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiție.
Amintim că activistul a vărsat lapte peste Octavian Armașu în fața Guvernului, acuzându-l pe acesta că a promovat „legea miliardului”, prin care a fost pusă pe seama cetățenilor rambursarea garanțiilor de stat emise pentru băncile furate. Pentru fapta sa, Andrei Donică a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.
Cert este că astăzi, la scurt timp după luare hotărârii în care s-a decis ca procesul penal să fie închis pe motiv că fapta constituie contravenție, Donică a protestat cu alte două căldări cu lapte, de această dată în fața Procuraturii, cerându-i demisia lui Eduard Harujen.