Eşti aici

Rezilierea contractului cu Avia-Invest, tot mai aproape

Agenția Proprietății Publice a cerut companiei concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău, Avia Invest, rezilierea contractului de concesiune. Anunțul a fost făcut de președintele țării Igor Dodon, într-o ieșire la presă.

„Apropo, câteva zile în urmă, Agenția Proprietăți Publice a înaintat demers oficial către investitorul de la Aeroportul Chișinău de reziliere a contractului. Repet, în premieră, pentru toată această perioadă sunt condiții legale pentru rezilierea contractului. O să-i rog pe colegii de la Guvern să vină cu detalii.”

Totodată, a mai declarat Igor Dodon, poziția statului rămâne neschimbată, iar aeroportul urmează a fi întors în posesia exclusivă a statului, care a avut deja o tentativă de reziliere a contractului de concesiune, însă nu i-a reușit pe motiv că Avia Invest a reușit să-și stingă datoriile, evitând în ultimul moment declararea insolvabilității companiei.

Amintim că Agenția Proprietăți Publice a prezentat pe 16 iunie instanței o cerere de majorare a cuantumului pretențiilor pentru neexecutarea obligațiilor contractuale cu 87 300 euro. Astfel, suma totală solicitată de APP față de „Avia Invest” în calitate de daune și penalități a ajuns la 601 500 euro, asta în contextul în care, inițial această sumă era de 514 200 euro.