Eşti aici

Scriitorul Paul Goma a murit de Covid-19, la Paris

Scriitorul și disidentul Paul Goma, născut la Orhei, a murit într-un spital din Paris, în Franța, din cauza coronavirusului, la aproape 85 de ani. Goma s-a stins după mai multe zile petrecute pe patul de spital. Trupul acestuia va fi incinerat, potrivit indicațiilor date de fiul său.

Cunoscutul scriitor a fost condamnat de mai multe ori la închisoare, în perioada regimului comunist condus de Ceaușescu, în România. În 1977, lui Paul Goma i-a fost retrasă cetăţenia română, astfel încât scriitorul a plecat în Franţa, unde s-a şi stabilit definitiv împreună cu familia.

Scriitorul a refuzat apoi și cetățenia franceză, și cetățenia română, deși, potrivit Ministerului de Interne de la București, acesta figura în calitate de cetățean român, în 2011. În 2013, Paul Goma a primit cetățenia Republicii Moldova și, la acea vreme, ar fi urmat să conducă Centrul de studiu al Comunismului din Basarabia și Bucovina.