Eşti aici

Ședință comună a Primăriilor București și Chișinău

O ședință comună a consiliilor municipale Chișinău-București va avea loc în această săptămână, la Chișinău. Anunțul a fost făcut de primarul general, Ion Ceban, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei. Potrivit unui document al Primăriei Capitalei, pe ordinea de zi a ședinței se regăsește un singur subiect: aprobarea Acordului de colaborare adițional la Protocolul de Înfrățire, încheiat între cele două capitale.

„Avem stabilită o ședință în care o să încercăm, împreună cu toți consilierii, să aprobăm, după care va fi transmisă părții române acordul suplimentar la memorandumul pe care-l avem. Acolo avem lucruri legate de infrastructură, legate de expertiză, de mai multe subiecte. Delegația va fi condusă de viceprimarul de București”.

Ceban a subliniat faptul că „este o primă întrunire de acest fel, când, în premieră, consilieri de pe ambele maluri ale Prutului își dau întâlnire la Chișinău”.

Actualul primar general a mers la București la începutul lui decembrie, anul trecut, unde s-a întâlnit cu primarul sectorului 1, Daniel Tudorache. Deși ulterior a fost făcută publică invitația Gabrielei Firea, primarul general de București, cei doi așa și nu și-au mai dat întâlnire.