Eşti aici

Sergiu Mocanu: „Dodon învinge în turul II”

Este deja clar că vom avea și turul doi în cadrul alegerilor prezidențiale din această toamnă, iar lupta cea mare se va da între șeful statului în exercițiu Igor Dodon, care este favorit, și candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. La această concluzie a ajuns Sergiu Mocanu și pe care a dezvăluit-o în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul nostru de televiziune.

„Pot să povestească cei care sunt cloști electorale, care sunt acum în febra asta electorală, cât vor. Optimism, populație, că noi suntem cei mai tare, că rupem, că dregem. Deci, situația acestor alegeri stă sub semnul fatalității. Este foarte clar că în turul II ajunge Dodon și cu Maia Sandu și că în turul doi câștigă Dodon. Aici e fatalitatea acestei campanii.”

Iar de acest lucru ne putem convinge și în urma sondajelor, care, deși sunt făcute de companii diferite, toate au același rezultat, totul se va decide în turul II, unde prima șansă îi revine lui Igor Dodon.

Astfel, potrivit ultimei anchete, realizată de Date Inteligente și prezentată astăzi, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, în turul II ar accede Igor Dodon și Maia Sandu, și asta pentru că, susțin autorii cercetării, din cei care au o opțiune clară de vot, 36,3% l-ar susține pe Igor Dodon, iar 31,9 și-ar da votul pentru Maia Sandu.

Sondajul a fost realizat în perioada 25-27 august, pe un eșantion de 22 de experți, având o eroare de 3%.