Eşti aici

Stabilit: Alegeri parlamentare noi și la Nisporeni

Oficial! Alegeri parlamentare noi vor avea loc și în circumscripția nr. 17, de la Nisporeni, pe 20 octombrie 2019. Decizia a fost luată astăzi de Comisia Electorală Centrală, în contextul în care deputatul Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc a renunțat la mandat.
Amintim că Codul Electoral presupune că dacă un deputat ales în urma votului dintr-o circumscripție uninominală renunță la mandat, alegătorii urmează să trimită un alt parlamentar în Legislativ, în urma organizării alegerilor repetate noi.
Astfel, alegeri parlamentare noi urmează să avem și în circumscripția, nr. 33 din Chișinău, unde a câștigat Andrei Năstase, actualul vicepremier și ministru de Interne, nr. 48 de la Tiraspol și Bender, după ce deputatul independent Viorel Melnic a renunțat la mandat, și nr. 50, la vest de Moldova, regiune în care s-a impus prim-ministrul Maia Sandu.
Alegerile parlamentare noi în cele patru circumscripții sus menționate vor avea loc concomitent cu scurtinul local general.