Eşti aici

Starea de urgență în sănătate publică, prelungită

Numărul mare de cazuri de infecție raportate în țara noastră obligă autoritățile să prelungească starea de urgență în sănătate publică până cel puțin la finalul acestei luni, a anunțat premierul Chicu după ședința Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică. Instituțiile de învățământ, carantina de 14 zile și alte restricții impuse anterior de autorități rămân în vigoare până cel puțin pe 31 iulie.

„Se menține interdicția pentru cetățenii străini de a intra în Republica Moldova, cu mici excepții, care au fost în vigoare și până acum. Din păcate, trebuie să păstrăm același regim de autoizolare pentru 14 zile și pentru cetățenii noștri care revin de peste hotare. Nu este posibil acum să eliminăm această restricție”.

Cluburile de noapte, discotecile, parcurile de distracție și alte zone de agrement vor fi în continuare închise. Nunțile sau cumetriile vor fi și ele înterzise, până cel puțin la întâi agust. Vestea cea mai proastă a fost dată însă pentru părinții care voiau să-și ducă odraselele la grădiniță.

„Un moment important pe care toți îl așteaptă, toată societatea, de redeschidere a instituțiilor preșcolare, adică a grădinițelor. Nu putem, din păcate, să le redeschidem nici după 16 iulie. Păstrăm această restricție până la 31 iulie, deoarece, în ultimele zile, avem mai mulți angajați din grădinițe confirmați cu Covid-19”.

Începând cu 16 iulie însă, centrele de reabilitare, sălile de fitness își vor putea relua activitatea, după câteva luni de pauză. Inițial, starea de urgență în sănătate publică fusese declarată până pe 30 iunie, însă, ca urmare a creșterii numărului de cazuri de infecție, autoritățile au decis să o prelungească până pe 15 iulie.