Eşti aici

Suspendări în lanț în sectorul judecătoresc

După vizita-fulger a Maiei Sandu la Consiliul Superior al Magistraturii, funcționarii de acolo pare că s-au pus imediat pe treabă. Magistrații au decis astăzi suspendarea mai multor șefi ale instituțiilor care răspund de justiție.
Primul pe listă – Ion Druță, președinte al Curții Supreme de Justiție a fost revocat temporar din funcție. Celui de-al doilea, Corneliu Gurin, judecător la CC, CSM i-a cerut demisia, pe fondul deciziilor controversate luate de Înalta Curte în perioada 7-9 iunie. Gurin va rămâne fără funcție doar dacă decide să-și depună demisia, întrucît mandatul său este inamovibil, adică nu poate fi demis.
În plus, mai mulți judecători de la Curtea de Apel și-au dat și ei demisia, în timp ce președintele Judecătoriei Chișinău și vicepreședinții acesteia au fost înlăturați temporar din funcție, până la finalizarea unei anchete a Inspecției Judiciare.
Într-o postare pe Facebook, Maia Sandu a scris că „suspendarea acestora din funcție este una târzie și insuficientă, fiind nevoie de înlăturarea din sistem. Desigur că acest lucru trebuie realizat în condițiile în care persoanelor menționate le sunt respectate drepturile de care se bucură potrivit legii”, a declara premierul Maia Sandu.