Eşti aici

UE cere statelor membre să angajeze 331 de milioane

Statele Uniunii Europene este necesar să asigure fonduri suplimentare în valoare de 331 de milioane de euro la bugetul Uniunii, pentru ca să se acţioneze aşa cum s-a promis în gestionarea crizei migraţiei, a anunţat azi Comisia Europeană.

Europa se confruntă cu cel mai semnificativ aflux de imigranţi şi azilanţi de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, care exercită presiuni asupra resurselor naţionale. Uniunea Europeană s-a angajat la un număr de acţiuni în vederea gestionării acestui aflux şi ajutorarea celor mai afectate state membre.

Comisia Europeană a propus azi amendarea bugetului, în vederea finanţării acestor măsuri. Însă contribuţiile naţionale la bugetul UE sunt, adesea, o sursă de conflicte între Bruxelles şi statele membre. În baza propunerilor Comisiei Europeană, statele UE urmează să angajeze în total 331 milioane de euro anul acesta, dar să efectueze plăţile anul viitor.

Aceste fonduri urmează să fie realocate în vederea oferirii unor ajutoare de urgenţă celor mai afectate state membre. În plus, Comisia plănuieşte să deblocheze alte 400 de milioane de euro pentru ajutorarea, începând din acest an, a acestor ţări care nu sunt membre UE şi a organizaţiilor umanitare care lucrează în tabere de refugiaţi.

Comisia plănuieşte ca anul viitor să deblocheze alte 900 de milioane de euro în vederea gestionării crizei migrației. Un amendament în vederea acestei finanţări urmează să fie prezentat în octombrie.