Eşti aici

Un camion cu bere s-a răsturnat în Australia

O întâmplare mai puțin fericită s-a întâmplat pentru iubitorii de bere pe o stradă din statul australian Queensland. Un autocamion încărcat cu bere s-a răsturnat, mii de cutii cu această băutură alcoolică împrăştiindu-se pe carosabil şi provocând suspendarea circulaţiei pe o secţiune a drumului timp de mai multe ore.

Şoferul, un tănăr de 24 de ani, a scăpat nevătămat și n-a avut nevoie de îngrijiri medicale. În schimb, el a fost testat pentru consum de droguri şi alcool.

Berea pe care acesta o transporta este considerată cea mai bună și cea mai bine vândută din Australia. Localnicii s-au grăbit să dea o mână de ajutor.

Dar surprinzător, au afirmat polițiștii, nimeni nu a fost interesat să fure cutiile cu bere împrăștiate pe carosabil.