Eşti aici

Un pod a luat foc în statul american Arizona

Un pod a luat foc şi s-a prăbuşit parţial, ieri după-amiază, în statul american Arizona, după deraierea unui tren, potrivit autorităților din acest stat.

Accidentul s-a produs în zona Tempe Town Lake, în apropierea oraşului Phoenix. Mai multe vagoane ale unui tren care transporta combustibili au deraiat şi au luat foc. Partea de sud a podului s-a prăbuşit, iar unele vagoane au căzut într-o parcare goală.

Poliția a informat despre o altă deraiere în aceeași zonă, luna trecută, care a deteriorat ușor podul, dar nu este clar dacă asta a dus la provocarea incidentului.

Niciunul dintre membrii echipajului trenului nu a fost rănit, însă au fost raportate câteva persoane care s-au intoxicat cu fum.