Eşti aici

Uniunea Europeană va oferi Moldovei alte 3 granturi

Uniunea Europeană va oferi Moldovei alte trei granturi, de această dată, în valoare totală de 40 de milioane de euro. În acest sens, Guvernul a adoptat, într-o ședință matinală ce a avut loc astăzi, un proiect de Hotărâre prin care s-a dat startul inițierii negocierilor și semnarea acordurilor de finanțare cu Comisia Europeană.
Pe scurt, prim-ministrul Maia Sandu a spus că primul acord este în valoare de 8,9 milioane de euro, al doilea, de 23,5 milioane de euro și al treilea, de 10,7 milioane de euro.
 (Mai Sandu, prim-ministrul Moldovei)
„Primul acord se referă la sprijinul pentru consolidarea supremației legii și pentru spirjinirea mecanismelor anticorupție, lupta împotriva corupției și reformarea justiției. Al doilea acord de finanțare pe care intenționăm să-l semnăm cât de curând este în sumă de 23,5 milioane de euro și vine pentru susținerea regiunilor locale. Și al treilea, de finanțare pe care ni-l propunem să-l semnăm în următoarele zile, la fel cu EU, este în sumă de 10,7 milioane de euro și se referă la subiecte care țin sprijin pentru implementarea acordului de asociere.”
Potrivit premierului, primul acord, urmează să fie implementat pe parcursul a cinci ani.
De menționăm că de aceste acțiuni vor fi responsabile mai multe ministere, coordonator principal fiind cel al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.