Eşti aici

Vizită surpriză a lui Trump, de Ziua Recunoștinței

Preşedintele american Donald Trump a făcut joi o deplasare surpriză în Afganistan, de Ziua Recunoştinţei, pentru a vizita trupele Statelor Unite, acesta afirmându-şi convingerea că insurgenţii talibani vor accepta o încetare a focului în cele mai lung război al Americii.

Aceasta este prima vizită a lui Trump în Afganistan de când este preşedinte şi a avut loc la o săptămână după ce un schimb de prizonieri între Washington şi Kabul a sporit speranţele într-o relansare a acordului de pace. Trump s-a întâlnit cu preşedintele afgan Ashraf Ghani şi a oferit curcan unor soldaţi americani, înainte de a lua cina de Thanksgiving cu ei. A stat de vorbă cu soldaţii şi s-a fotografiat cu ei.

Trump a declarat că doreşte de mult timp să pună capăt implicării Statelor Unite în Afganistan, precum şi în alte zone de conflict, încă de când se afla în campania electorală prezidenţială.