Eşti aici

Volkov: „Emoțiile pozitive au învins pandemia”

Fotbalul se joacă, inclusiv astăzi, în Belarus, deoarece emoțiile pozitive au fost mai puternice decât efectul negativ provocat de pandemia de COVID-19. De această părere este jucătorul belarus al celor de la Sfântul Gheorghe, Roman Volkov și care a fost făcută într-un interviu publicat pe pagina de facebook a grupării din Suruceni.

„Ce ține de fotbalul, la moment, lupta este în toi, mai ales că se joacă primele meciuri, respectiv și emoțiile sunt mari. De regula primele runde sunt pline de emoții, dorințe, gânduri despre gafe, ocazii ratate sau faze importante create. Or, anume aceste lucruri aduc rezultatul sau dorința de joc. Cert este un lucru, campionatul se desfășoară, iar în Belarus fotbalul bun există.”

În context, Roman Volkov a ținut să vină și cu un pronostic pentru sezonul competițional al primei ligii de fotbal a Belaruslui.

„Dacă privesc acum clasamentul, două echipe au avut un start cam rău. Poate nu și-au compromis întreg sezonul, poate ele doar se adaptează. Ce ține de restul formațiilor, fiecare poate să o învingă pe cealaltă. BATE, Dinamo Brest, Șahtior și Dinamo Minsk. Eu cred că aceste patru echipe vor lupta pentru titlu.”

Ce ține însă de fotbalul din Moldova, atacantul „Sfinților” a spus că acesta își va reveni repede.

„Știți, fotbaliștii mereu își doresc să joace mai mult decât să se antreneze, din acest motiv eu cred că este un moment oportun pentru fiecare dintre noi de a da totul pe teren. Noi ne antrenăm ca să jucăm, respectiv, cu cât mai multe partide vor fi, cu atât mai bine pentru noi.”

Amintim că Roman Volkov a semnat în această iarnă cu vicecampioana Moldovei, Sfântul Gheorghe Suruceni din postura de jucător liber de contract, după ce ultima dată a evoluat pentru Gorodeya, în prezent, locul șase în Belarus.