Eşti aici

Vreme caldă și stabilă în această săptămână

Vremea tipică anotimpului cald și-a intrat pe deplin în drepturi. Asta anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat, potrivit căruia, și în următoarele zile, pe întreg teritoriul țării, valoarea termică înregistrată pe timp de zi va depăși +32 de grade. Cerul va fi parțial noros, iar vântul va bate moderat. Cu toate acestea, mâine, pe arii restrânse s-ar putea să cadă ploi de scurtă durată care vor fi însoțite de tunete, fulgere, vijelii și chiar grindină.

Ce ține temperatura aerului resimțită marți, potrivit meteorologilor, în raioanele din Nord aceasta va fi de +30 de grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra maxime de +31 de grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre va urca până la +32 de grade. 

Cald va fi și noaptea, când minimele vor oscila între +17 și +22 de grade Celsius.

Conform ultimei actualizări a Serviciului Hidrometeorologic, maxima va coborî cu câteva grade miercuri, ca mai apoi, de joi, această să urce treptat, ajungând vineri până la +34 de grade. În tot acest timp, cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab.

Menționăm că în legătură cu precipitațiile puternice căzute în a doua jumătate a lunii iunie, Codul galben de ieșire izolat a apei în lunca râului Prut și Codul Portocaliu de inundații în lunca râului Nistru rămân în vigoare până pe trei iulie.