Eşti aici

Weekend-ul debutează cu vreme mohorâtă

Weekend-ul debutează cu vreme mohorâtă și puțin mai rece decât cea înregistrată în ultimile zile. Asta anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat, potrivit căruia, sâmbătă cerul va fi înorat. Mai mult, pe arii restrânse, vor cădea ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. 

Astfel, potrivit sinopticienilor, sâmbătă, în raioanele din Nord, maxima va urca până la +5 grad, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra temperaturi de +6 grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre va ajunge până la +7 grade.

Noaptea, minimele vor oscila între -2 și +3 grade Celsius.

Menționăm că conform ultimei actualizări a Serviciului Meteorologic, duminică, temperaturile resimțite atât ziua, cât și noaptea vor crește, un ritm pe care și-l vor păstra și în debutul săptămânii viitoare. Ce ține de vremea de afară, aceasta va fi bună, cel puțin până miercuri, când pe întreg teritoriul țării vor reapărea ploile de scurăt durată. Vântul va bate moderat, cu unele intensificări seara și dimineața.