Nicu Popescu a avut o întrevedere cu secretarul general al OSCE, Helga Maria Schmid
În cadrul ediției a treia a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, vicepremierul Nicu Popescu a desfășurat o întrevedere cu secretarul general al OSCE, Helga Maria Schmid, în cadrul căreia s-a vorbit despre cooperarea Republicii Moldova cu Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa și instituțiile sale.
Potrivit MAEIE, oficialii au efectuat un schimb de opinii privind stadiul actual al procesului de reglementare a conflictului transnistrean, subliniind impactul negativ al războiului Rusiei împotriva Ucrainei inclusiv asupra negocierilor dintre cele două maluri ale Nistrului.
„Am reiterat poziția consecventă ale autorităților privind reglementarea pașnică, pe căi diplomatice a conflictului transnistrean având la bază suveranitatea și integritatea teritorială a țării noastre în hotarele internațional recunoscute, cu un statut special pentru regiunea transnistreană.
Am evidențiat asistența oferită de organizație în procesul de reforme promovate de guvern, în mai multe domenii precum: combaterea corupției, buna guvernare, drepturile omului, procesul electoral, dar și libertatea presei”, a declarat ministrul de externe Nicu Popescu.