Noi/vechi propuneri la Curtea Constituțională. Liuba Șova, Nicolae Roșca, dar și Domnica Manole, au șanse reale să-și păstreze fotoliile

După ce premierul Dorin Recean a anunțat joi seara candidaturile pe care le va propune pentru funcția de judecător în Curtea Constituțională, cu un anunț similar la scurt timp a venit, și președintele Parlamentului, Igor Grosu. Potrivit lui, legislativul propune în aceste funcții numirea lui Nicole Roșca și a Liubei Șova, ambii judecători la Curte, desemnați de executive.

Curtea Constituțională are șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistratului.

Joi, premierul a anunțat că Guvernul îi propune judecători la Curtea Constituțională pe actuala președintă a Curții, Domnica Manole, anterior desemnată în CC de Parlament, și fostul ministrul al justiției, Sergiu Litvinenco.

Anunțurile vin în contextul în care în această vară, expiră mandatul a cinci judecători constituționali. Mai devreme, concurs a anunțat Consiliul Superior al Magistraturii. Dosarul și l-a depus un singur candidat – Ion Malanciuc, magistrat la Judecătoria Criuleni, transferat temporar la Curtea Supremă de Justiție. Dacă va fi desemnat în CC, acesta îl va înlocui pe Serghei Țurcan, al cărui mandat expiră pe 30 iulie.

Alte patru mandate, ale Domnicăi Manole și Vladimir Țurcan, desemnați de Parlament, Liubei Șova și Nicolae Roșca, desemnați de Guvern, expiră în luna august.

În plenul Curții se mai regăsește judecătoare Constituțional, Viorica Puica, numită de către Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a decesului lui Eduard Ababei, în anul 2023. Ea urmează să își exercite mandatul până pe 24 noiembrie 2029.

Urmărește și