O carte de identitate românească și un permis de conducere irlandez, ridicate de la doi moldoveni la vamă

O carte de identitate românească și un permis de conducere irlandez, ambele cu indici de falsificare, au fost ridicate de la doi călători, în punctul de trecere a frontierei Leușeni. Cazul a avut loc în data de 19 ianuarie.

Potrivit Poliției de Frontieră, în primul caz a fost vizat un cetățean moldovean de 24 de ani, locuitor al raionul Dubăsari, care s-a prezentat pe direcția intrare în țară, cu ruta de deplasare „Germania – Moldova”. Conform analizei de risc, tânărul a fost supus controlului suplimentar, iar în rezultat a fost descoperită o carte de identitate românească, emisă pe numele său. Din primele cercetări, polițiștii de frontieră au constatat că este un act falsificat. Conaționalul a recunoscut că l-a obținut prin intermediari, contra sumei de 350 de euro.

În al doilea caz a fost documentat un cetățean cu dublă cetățenie (MDA/ROU) de 32 de ani din raionul Slobozia. Acesta s-a apropiat la linia de control, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Asupra sa a fost depistat un permis de conducere irlandez. La verificarea minuțioasă a documentului, polițiștii de frontieră au stabilit prezența semnelor de falsificare. Bărbatul a declarat că actul la obținut în Irlanda, contra sumei de 150 euro.

Cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor, actele falsificate au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata