Angajații IGSU au salvat o persoană căzută într-o fântână dintr-o gospodărie din localitatea Echimăuți, raionul Rezina. Pentru efectuarea misiunii de salvare, la fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri.
Aceștia au stabilit că o femeie în vârstă de 69 de ani se află în fântână la o adâncime de 13 metri. Cu ajutorul echipamentului specializat, salvatorii au reușit să extragă la suprafață persoana în stare conștientă. Ulterior, aceasta a fost preluată de medici și transportată la spitalul raional pentru îngrijiri de rigoare.
Circumstanțele și cauza incidentului urmează a fi stabilite.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 99 situații de risc.