Opinie: Naționalizarea MoldovaGaz pare o soluție tentantă, dar consecințele pot fi dezastruoase

Kremlinul a susținut separatismul printr-o schemă ingenioasă în care Republica Moldova a finanțat regiunea rebelă din stânga Nistrului prin achiziții de energie ieftină produsă din gazele livrate de Gazprom. Rolul central în această mașinărie revine companiei MoldovaGaz, care acționează ca importator pentru RM, dar acumulează datorii imense pentru un teritoriu ce acționează ca un stat independent, susține jurnalistul Ion Terguță, într-un articol publicat pe Anticoruptie.md.

După ce Gazprom a anunțat că, începând cu 1 ianuarie, va opri orice livrări de gaze către regiunea separatistă a Republicii Moldova, guvernul de la Chișinău a vorbit despre naționalizarea unor întreprinderi din sectorul energetic. Și aici sunt posibile doar două adrese: MoldovaGaz sau Centrala Termoelectrică Moldovenească de la Cuciurgan. În cazul centralei de la Cuciurgan, lucrurile sunt simple. Centrala a fost practic furată Republicii Moldova de către RAO ES, astfel că restituirea ei nu ar implica niciun risc (cu condiția ca rușii să mai recunoască logica bunului-simț). În cazul MoldovaGaz, lucrurile sunt mult mai complicate și poate genera implicații economice și politice semnificative, inclusiv asupra raporturilor dintre Chișinău și Tiraspol.

Dacă încercăm să analizăm ultimele modificări la contractele dintre MoldovaGaz și Gazprom, constatăm o întreagă încrengătură de obligații legale. Așadar, MoldovaGaz, în proporție de 50%+1 acțiuni controlată de Gazprom, este importatorul oficial pentru întreaga Republică Moldova, inclusiv pentru regiunea transnistreană. Această modificare, semnată cu contribuția lui Andrei Spânu, transformă MoldovaGaz în bun de plată, chiar dacă datoria e acumulată de un regim din afara câmpului constituțional. De doi ani sau mai mult, oficialii noștri s-au tot bâlbâit încercând să jongleze cu expresii care să ascundă dacă plătește sau nu MoldovaGaz pentru gazele consumate în stânga Nistrului. În tot acest timp, constituționalii au plătit aproape 30 de lei per m³ de gaze, iar separatiștii 1 leu. Între timp, regimul transnistrean, care refuză să recunoască autoritatea Chișinăului, nu contribuie la achitarea acestor costuri și pune banii în datoria Republicii Moldova.

Naționalizarea MoldovaGaz, fără ca guvernul de la Chișinău să ofere Gazprom compensații prompte și echitabile, ar atrage Republica Moldova într-un șir de litigii, iar furnizorul rus va invoca acordurile bilaterale privind protecția investițiilor.

Și totuși, ar putea exista o scuză. Moldova ar putea argumenta că nu poate fi responsabilă pentru deciziile economice sau contractele încheiate de regimul separatist din Transnistria. Dreptul internațional recunoaște principiul efectivității, care presupune că un stat este responsabil pentru obligațiile financiare doar în măsura în care controlează efectiv teritoriul respectiv. Dacă gazele au fost furnizate unilateral regiunii transnistrene, iar Moldova nu a consimțit la acest aranjament, guvernul moldovean poate susține că datoria este ilegală. Conform principiului pacta sunt servanda (contractele trebuie respectate), Moldova poate contesta valabilitatea includerii acestei datorii dacă nu există un contract clar care obligă Moldova să plătească pentru consumul din Transnistria. Iar aici intervin un șir de „dacă”, care ne pot costa enorm. Necunoscuta este dacă Republica Moldova și-a asumat, prin modificările contractuale recente, și datoria Transnistriei.

Pierderea litigiilor internaționale (care, în cazul naționalizării, sunt iminente) și care, conform contractului, se vor judeca la Moscova (ce inspirată decizie!), ar face ca guvernul moldovenesc să devină responsabil pentru o datorie ce depășește 10 miliarde de dolari.

Naționalizarea MoldovaGaz pare o soluție tentantă, dar consecințele pot fi dezastruoase. Fără sprijin internațional și o strategie de achiziții de agenți energetici bine gândită, inclusiv infrastructură adecvată, această intenție a guvernului moldovenesc ar putea genera mai multe probleme decât soluții. Odată cu sistarea livrărilor de gaze către regiunea transnistreană și o situație economică mai mult decât delicată, cabinetul Recean trebuie să cântărească bine înainte de a lua o decizie care poate remodela Republica Moldova.