Organizația Mondială a Sănătății a declarat variola maimuței o urgență globală de sănătate publică

Organizația Mondială a Sănătății a declarat variola maimuței o urgență globală de sănătate publică, pentru a doua oară în ultimii doi ani. Se întâmplă în urma unui focar de infecție virală în Republica Democrată Congo, care s-a răspândit în țările vecine.

TEDROS ADHAMON GHEBREYESUS, director general al Organizației Mondiale a Sănătății: ”Comitetul de Urgenţă s-a întrunit şi m-a informat că, în opinia sa, situaţia constituie o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional. Am acceptat acest sfat. Detectarea și răspândirea rapidă a unei noi tulpini în estul Republicii Democratice Congo, detectarea acesteia în țările învecinate care nu au raportat anterior variola și potențialul de răspândire în continuare în Africa și în afara ei sunt foarte îngrijorătoare. În plus și existența altor focare cu alte tulpini de variolă a maimuței în alte părți din Africa, este clar că un răspuns internațional coordonat este esențial pentru a opri aceste focare și a salva vieți.”.

Potrivit directorului general al OMS, Tedros Adhamon Ghebreyesus, doar în acest an, peste 14.000 de cazuri de infectare cu variola maimuței au fost detectate în Africa, iar cel puţin 500 de persoane au murit. Epicentrul epidemiei este Republica Democrată Congo, dar în ultimele săptămâni au fost raportate 90 de cazuri în ţările vecine.

Variola maimuței este o boală virală care se răspândeşte de la animale la om, însă se poate transmite şi prin contact fizic direct cu o persoană infectată cu acest virus. Ea declanşează simptome similare gripei şi apariţia unor leziuni cutanate purulente. Majoritatea cazurilor sunt uşoare, dar în anumite condiţii această boală poate ucide.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata